ipocrizie.libertate

Stau întinsă pe spate cu ochii închişi strâns.E aproape ora 2.Soarele alunecă uşor peste pielea înroşită şi înfierbântată.Întredeschid ochii.Mă arde toată faţa.Mă uit la soare printre gene.Ridic o mână şi îl acopăr.Fără să vreau un zâmbet îmi apare pe faţă.Un zâmbet sincer,neprefăcut.De când nu am mai zâmbit sincer.Continui să mă uit la soare.Da.Ce amuzant ar fi să îl pot prinde în mână.Să mă joc cu el.Să îl plimb.Să fac lumină...Întuneric...întuneric.Ameţesc usor aşa că închid iar ochii şi încerc să mă las pradă somnului.Vântul trece printre firele de iarbă uşor apoi se ridică.Simt cum mă învăluie.Îmi dezgoleşte fruntea albă.Alunecă şi îmi pătrunde prin nări până în adâncul plămânilor.Respir...E atât de linişte.Doar eu şi vântul cam deodată....Apoi îi aud paşii graţioşi.Ca o pană uşoară ce dansează pe ritmul bătut de vânt.Un dans făcut de cel mai bun coregraf. Tălpile desculţe culcă iarba răcoroasă. Vântul trece prin părul scurt îi dezgoleşte fruntea ca şi mie.Aştept.Strâng ochii.Trag aer în piept.Dacă mă concentrez pot să îi simt mirosul.Parfumul scump,greu de refuzat.Parfum ce combină rafinat şi subtil atâtea arome.Sinceritate,naivitate aparentă.Ipocrizia...care te atrage.Te face să nu refuzi.Să îţi doreşti să aflii mai mult...mai mult.Să nu îi dai drumu.Mereu câte o surpriză...mereu ceva. Se apropie uşor parcă pe vârfuri. Miros de perfecţiune.Nimeni nu are cum să ştie despre ce e vorba.Cămaşa descheiată.Un umăr gol.Se aşează cu aceeaşi graţie lângă mine .Mă ridică.Deschid ochii leneş.Îmi place să fiu răsfăţată de pielea fină.Până la urmă îi deschid.Mă umple chipul luminos.Zâmbetul larg,dulce,viclean.Ochii mari,privirea goală,totuşi blândă...cu tentă de rautate camuflată.Trupul firav.O imagine de vulnerabilitate,puritate.Daca nu aş ştii adevărul....ce mare e diferenţa între noi.Eu un copil speriat.Incapabil să iau decizii.Instabila.Un pericol câteodată pentru cei din jur şi mai ales pentru mine.Uscată, moartă,totuşi vie.Da.Ce diferenţă.Suntem la fel şi totuşi nu semănăm deloc.Mă prinde de mână.Acum îi simt răutatea.O scârbă mă apucă,simt un gol în stomac,încep să tremur,încerc să mă smulg din strânsoare.Mi se face greaţă.Mă uit la chipul care rămâne neschimbat şi totuşi atât de prefăcut...rău...îi place să mă chinuie,să mă sperie...ştie că poate...că nu fac nimic să opresc tortura.Îmi aminteşte mereu cine sunt.Îmi dă drumul la mână şi râde badjocoritor.Apoi dintr-o dată devine serioasă.Cum o pot urâ.E la fel ca mine.Parte din mine.Eu am scos-o afară.Împărţim aceeaşi faţa.La fel...şi totuşi atât de altfel.Şi ea mă urăşte pentru că nu o las înăuntru iar. Brusc mă strânge brutal în braţe.Mă doare tot corpul.Mă prăbuşesc.Deschid ochii şi trag uşurată aer în piept.Îi simt mirosul pe pielea mea.Umărul gol,cămaşa descheiată.Zâmbesc.Cu privirea goală şi arogantă mă ridic.Cu tălpile goale încep să păşesc.Ce mult mi-ai lipsit.Acum suntem iar împreună.Căci tu eşti eu şi eu sunt tu.Nu putem exista una fără alta. Mergem înainte.Ţi-ai recăpătat locul în mine.Te iubesc.Te urăsc.