wasteland

kiss my heart and fuck my soul

2011-06-11T04:57:00.000-07:00

Sunt un caz special de schizofrenie egocentrică bipolară cu accente de curcubeu derutat și mărgele albastre paranoice. Sunt un caz complex din care tu ți-ai dat teza de doctorat fără să îl intelegi nici 10%. Dar de dragul discuției îți dau voie să mă analizezi. Nu de alta, dar am nevoie de un ultim amuzament în timp ce mă uit la figura ta disperată care se topește în ploaia înghețată. Îmi spui că mă ascund după machiajul meu. Îmi spui că sunt fragilă și speriată. Îmi spui că am nevoie de ajutor. Dragul meu, ești delicios de adorabil și prost ca de obicei. Nu mă ascund de tine, pentru că tu nu m-ai vedea nici dacă aș dansa goală lipită de tine cu un motan gras îmbrăcat în balerină pe capul meu. Da, mă maschez în fiecare zi, pentru că naivitatea ta mă aduce într-o stare cronică de plictis, care mă imploră să îmi distrez propria persoană derutându-te pe tine. Singura persoană suficient de evoluată din punct de vedere intelectual încât să mă poată da de gol sunt eu...și eu știu să păstrez un secret. Singura care poate înțelege substratul sarcastic și sadic al cuvintelor inocente ce se preling pe rujul roșu și se izbesc de timpanele tale înfometate de atenție. Singura care vede intențiile malefice din spatele ochilor plânși și copilăroși care se hrănesc din haosul tău. Da, sunt speriată. Da, sunt fragilă. Dar nu așa mă vroiai? Trebuia să te fac cumva și pe tine să te simți util. Trebuia să îți dau impresia că cineva are nevoie de tine. Ajutor? Oh da! Singurul ajutor de care am nevoie, zace pe fundul paharului de vin roșu, pe care tu nu ți-l poți permite, așa că scuză-mă în timp ce îți strivesc demnitatea sub tocul plin de nisip, înghițind lacom ultima gură de rațiune din mintea ta unidimensională. Rea? Nici pe departe. Ai semnat cu mânuța ta contractul prin care ai fost de acord să devii experimentul meu. Și ești un succes total. Ai ieșit exact cum îmi doream. Exact ca și subiecții anteriori manifești o dependență acută față de protagonista acestui episod, care mai poartă și denumirea de EU. Narcisism? Oh, nu, puiuț mic. Iubire. Pentru că nimeni nu mă iubește mai bine decât eu. Și eu mă iubesc mult. Și suntem multe eu care ne iubim între noi și tu ne sorbi fiecare cuvânt și ne venerezi pe toate ca un fraier dulcegăros de grețos pe care îl voi înlocui în următoarele 5 minute cu....El, care nu își permite paharul de vin, ci întreaga sticlă și pare a fi un viitor subiect interesant pentru o fantezie bidimensională . Așa că termină repede pledoaria de încheiere pentru că numărătoarea inversă a existenței tale în lumea mea a început. Tic.Tac.

culori gri

2010-10-09T01:27:00.000-07:00

eram colorată. eram un curcubeu. și ție îți plăcea asta. am rămas gri. și tu ai spus că nu contează. dar contează, nu-i așa? altfel de ce m-ai privi așa, în timp ce îți îndeși în gură ultimul jeleu. este greșit dacă îmi doresc să te înneci cu el? nici măcar nu m-ai întrebat dacă vreau și eu. nu, nu vreau mulțumesc. îmi crează reacții nucleare la nivel de stomac. în traducere liberă tu mă faci să vomit mai rau decât o tequila fără sare și lămâie. nu mai beau. ne completam perfect. acum rămâne între noi doar un borcan de dulceață pe jumătate gol. nici măcar nu îmi place dulceța atât de mult. dar am mâncat-o ca să umplu linștea ce îmi strivește creierul. am mințit, de fapt îmi place dulceața. aia de afine, doar pentru că mă colorează.
eram colorată. și ție îți plăcea. mai mult decât ai fi vrut să recunoști. acum sunt doar o coajă de portocală întrt-un borcan lipicios în care tu nu vrei să îți bagi degetul de frică să nu vezi că sunt portocalie.dar tu esti deja negru.

Song To Say Goodbye

2010-08-07T09:02:00.000-07:00

[Placebo]

You are one of God's mistakes,
You crying, tragic waste of skin,
I'm well aware of how it aches ,
And you still won't let me in.
Now I'm breaking down your door,
To try and save your swollen face ,
Though I don't like you anymore,
You lying, trying waste of space..
Before our innocence was lost,
You were always one of those ,
Blessed with lucky sevens ,
And the voice that made me cry .
My Oh My.

You were mother nature's son ,
Someone to whom I could relate ,
Your needle and your damage done,
Remains a sorted twist of fate.
Now I'm trying to wake you up ,
To pull you from the liquid sky ,
Coz if I don't we'll both end up ,
With just your song to say goodbye.
My Oh My.

A song to say goodbye,
A song to say goodbye ,
A song to say...

Before our innocence was lost,
You were always one of those,
Blessed with lucky sevens,
And the voïce that made me cry.

It's a song to say goodbye.

two is a company, three is a crowd

2010-06-08T08:34:00.000-07:00

El.
Te văd în fiecare dimineaţă pe autobus.Te urci mereu cu o staţie înaintea mea şi apoi coborâm amândoi în aceeaşi staţie.Tu o iei pe lângă clădirea veche ţinându-te de mâna mereu cu cea care probabil e prietena ta cea mai bună, eu continui să merg înainte până la intersectia cea mare. Eşti mereu neschimbată, la fel de perfectă în fiecare dimineaţă, iar eu nu am curajul să te privesc suficient sau să îţi întâlnesc privirea.
Ea.
Te-am văzut şi astăzi ca în fiecare dimineaţă pe autobus.Te urci mereu cu o staţie după mine. Coborâm amândoi apoi în aceeaşi staţie. Tu continui să mergi înainte, eu o iau pe lângă clădirea cea veche de mână cu ea. Nu mă satur să te privesc, dar tu nu cred că ti-ai îndreptat privirea către mine nici măcar odată, probabil nici nu ştii că sunt acolo.
El.
Astăzi când am urcat în autobus ţi-am întâlnit privirea şi mi-ai zâmbit, dar apoi te-ai întors repede şi ai prins-o pe prietena ta de mână.M-am dat jos mai repede decât trebuia.Poate mâine...
Ea.
Azi nu ai respectat programul.Ai urcat, m-ai privit.Am fost surprinsă şi ti-am zâmbit apoi m-am simţit vinovată, m-am întors şi am prins-o strâns de mână. Când m-am uitat nu mai erai.Poate mâine...
Eu.
Îi văd în fiecare dimineaţă în autobus.Ea urcă din aceeaşi staţie cu mine, el urcă la o staţie după noi.Apoi coboară amândoi în aceeaşi staţie. El merge înainte probabil până la intersecţia cea mare. Ea o ia, ţinându-mă mereu de mână, pe lângă clădirea veche. El evită să o privească în mod direct. Ea se întreabă de ce nu o priveşte niciodată. Astăzi el a privit-o, ea i-a zâmbit, apoi s-a simţit vinovată,s-a întors şi m-a prins de mână. El a coborât cu o staţie mai repede.Ea a rămas întrebându-se de ce. El o place atât de mult încât nu îndrăzneşte să se apropie. Îmi vine să vomit.Ea e mereu neschimbată,mereu perfectă nu mă pot sătura să o privesc, dar ea îl priveşte doar pe el . El ar putea-o avea dacă ea nu ar aparţine altcuiva. Ea l-ar putea avea dacă s-ar hotărî şi nu s-ar mai simţi vinovată faţă de cealaltă persoană care o iubeşte.
Gata mâine iau un taxi

requiem for a tear

2010-05-23T04:43:00.000-07:00

Se prelinge încet şi murdară peste obrazul văruit. El o prinde cu vârful degetului chiar înainte să cadă.
el -Nu am vrut să întârziu, încearcă să o prindă de mână, ea se trage.
ea -Nu ţi se pare că e frig?îşi adună mâinile subţiri la piept.
el -Tu nu plângi niciodată, încearcă să o privească în ochi.
ea -Vara se presupune că e cald, cercetează norii de pe cer.
el -Am încercat ieri să ajung la timp, dar...
ea -S-au uscat toţi trandafirii din grădină din cauza frigului.
el -Erau frumoşi dar toţi se usucă odată.
ea -Au murit toţi fluturii din cauza frigului.
el -Lasă-mă să te ajut să te ridici.ea se trage.
ea -Frigul ăsta...priveşte cu ochii înlăcrimaţi prin grădina uscată.
el -Eu chiar vreau să fiu lângă tine.
ea -Nici nu i-ai văzut de unde ştii tu că erau frumoşi?
el -Dacă mi-ai spune ce s-a întâmplat.încearcă să îi atingă obrajii.ea se ridică.
ea -Mă pot ridica şi singură.
el -Ia hanoracul meu.
ea -De unde ştii tu că eu nu plâng niciodată.sfărâmă în palmă un trandafir uscat.lacrimile se zdrobesc de resturile lui.
el -Pot înţelege.
ea -Întotdeauna ajungi prea târziu.
el -Dacă m-ai lăsa lângă tine...
ea -Mereu există un dar...
el -Nu trebuie să fie mereu la fel...
ea -Nu mai îmi este frig, degeaba mi-l dai. porneşte desculţă prin gradină şi începe să culeagă trandafirii uscaţi.
el se uită la ceas şi pleacă

Coke Live Peninsula, Târgu-Mureş,2009

2009-07-29T06:22:00.000-07:00

A fost orgasmic şi rupere totală.Huguri.Bere.Iarba muulta.Fum.Pogo.Kissuri.Urlete.Muzică.Extaz.Înghesuiala.Râsete.Dans.Sărituri. Zgomot.Corturi.Friends.Praf.Care nu aţi venit aţi avut ce pierde. Care aţi fost păi ştiţi deja. Galati. Mures. Braila. Brasov.Sunteţi tari fraţilor.Bestiali.Nu aş schimba nimic.Până data viitoare huuugs.:x:x:x

ipocrizie.libertate

2009-05-21T11:05:00.001-07:00

Stau întinsă pe spate cu ochii închişi strâns.E aproape ora 2.Soarele alunecă uşor peste pielea înroşită şi înfierbântată.Întredeschid ochii.Mă arde toată faţa.Mă uit la soare printre gene.Ridic o mână şi îl acopăr.Fără să vreau un zâmbet îmi apare pe faţă.Un zâmbet sincer,neprefăcut.De când nu am mai zâmbit sincer.Continui să mă uit la soare.Da.Ce amuzant ar fi să îl pot prinde în mână.Să mă joc cu el.Să îl plimb.Să fac lumină...Întuneric...întuneric.Ameţesc usor aşa că închid iar ochii şi încerc să mă las pradă somnului.Vântul trece printre firele de iarbă uşor apoi se ridică.Simt cum mă învăluie.Îmi dezgoleşte fruntea albă.Alunecă şi îmi pătrunde prin nări până în adâncul plămânilor.Respir...E atât de linişte.Doar eu şi vântul cam deodată....Apoi îi aud paşii graţioşi.Ca o pană uşoară ce dansează pe ritmul bătut de vânt.Un dans făcut de cel mai bun coregraf. Tălpile desculţe culcă iarba răcoroasă. Vântul trece prin părul scurt îi dezgoleşte fruntea ca şi mie.Aştept.Strâng ochii.Trag aer în piept.Dacă mă concentrez pot să îi simt mirosul.Parfumul scump,greu de refuzat.Parfum ce combină rafinat şi subtil atâtea arome.Sinceritate,naivitate aparentă.Ipocrizia...care te atrage.Te face să nu refuzi.Să îţi doreşti să aflii mai mult...mai mult.Să nu îi dai drumu.Mereu câte o surpriză...mereu ceva. Se apropie uşor parcă pe vârfuri. Miros de perfecţiune.Nimeni nu are cum să ştie despre ce e vorba.Cămaşa descheiată.Un umăr gol.Se aşează cu aceeaşi graţie lângă mine .Mă ridică.Deschid ochii leneş.Îmi place să fiu răsfăţată de pielea fină.Până la urmă îi deschid.Mă umple chipul luminos.Zâmbetul larg,dulce,viclean.Ochii mari,privirea goală,totuşi blândă...cu tentă de rautate camuflată.Trupul firav.O imagine de vulnerabilitate,puritate.Daca nu aş ştii adevărul....ce mare e diferenţa între noi.Eu un copil speriat.Incapabil să iau decizii.Instabila.Un pericol câteodată pentru cei din jur şi mai ales pentru mine.Uscată, moartă,totuşi vie.Da.Ce diferenţă.Suntem la fel şi totuşi nu semănăm deloc.Mă prinde de mână.Acum îi simt răutatea.O scârbă mă apucă,simt un gol în stomac,încep să tremur,încerc să mă smulg din strânsoare.Mi se face greaţă.Mă uit la chipul care rămâne neschimbat şi totuşi atât de prefăcut...rău...îi place să mă chinuie,să mă sperie...ştie că poate...că nu fac nimic să opresc tortura.Îmi aminteşte mereu cine sunt.Îmi dă drumul la mână şi râde badjocoritor.Apoi dintr-o dată devine serioasă.Cum o pot urâ.E la fel ca mine.Parte din mine.Eu am scos-o afară.Împărţim aceeaşi faţa.La fel...şi totuşi atât de altfel.Şi ea mă urăşte pentru că nu o las înăuntru iar. Brusc mă strânge brutal în braţe.Mă doare tot corpul.Mă prăbuşesc.Deschid ochii şi trag uşurată aer în piept.Îi simt mirosul pe pielea mea.Umărul gol,cămaşa descheiată.Zâmbesc.Cu privirea goală şi arogantă mă ridic.Cu tălpile goale încep să păşesc.Ce mult mi-ai lipsit.Acum suntem iar împreună.Căci tu eşti eu şi eu sunt tu.Nu putem exista una fără alta. Mergem înainte.Ţi-ai recăpătat locul în mine.Te iubesc.Te urăsc.

a murit un fluture

2009-05-08T08:44:00.000-07:00

Cred că am mers de ore în linie draptă.Cu paşi constanţi mă îndrept spre undeva.Privesc acelaşi punct negru.Totul e atât de liniştit.Bate doar vântul.Calmul dinaintea furtunii.În depărtare norii se adună furioşi,nebuni,gata să se prăbuşească.Aproape îi aud cum clocotesc.Poate mi-ar fi frică,dar cam deodată mintea mea e pusă pe stand-by.Aşa că merg înainte.Tot merg.Rochia neagră e colbăită.Tivul e sfâşiat.Se agaţă într-o piatră.Parcă încearcă să mă împiedice să înaintez.Nu o bag în seamă...de parcă m-ar putea opri.Se rupe şi parcă zgomotul ei sparge liniştea.Merg mai departe.Pietricele si bucăţi mici de cioburi pătrund în pielea picioarelor desculţe.Continui să îmi croiesc drum printre morminte.Vâtul mă îmbrăţişează.Brăteaua rochiei alunecă sub mâna lui.Îmi mângâie spatele gol.Pielea tremură sub atingearea lui rece.O reacţie totuşi involuntară căci privirea mea goală nu realizează ce se întâmplă în jur.Vântul continuă să bată şi izbeşte un fluture de crucea ştirbită a unui mormânt vechi.Cade amorţit.Mă uit la el.Îl prind în mână.Se zbate.Cât de neputincius e.Oare aşa de neputincioasă eram şi eu înainte să mă striveşti.Strâng cu furie mâna.În curând nu mai mişcă.Deschid pumnul şi îl privesc.Închid ochii.Abia acum simt mirosul morţii.Parfum dulce-greţos.Crini veştejiţi,pietre mucegăite şi aripi decolorate de fluturi.Cei despre care se spune că nu ar răni o muscă nu au rănit-o fiindcă nu li s-a dat ocazia.Iar eu ...eu..mă simt bine că am putut în sfârşit lua viaţa cuiva,chiar dacă e doar un fluture.Dintr-o dată picioarele mă lasă şi cad în genunchi pe pietriş.Disperarea mă cuprinde.Urechile îmi vâjâie dureros.Realizez unde mă aflu.Lacrimi murdare de fard negru îmi brăzdează obrajii.Încerc să le ţin în mine.Nu am plâns de atâta vreme.Arunc fluturele şi un ţipăt scapă chinuit printre dinţii încleştaţi.Starea de amorţeală începe să treacă şi mă doare tot corpul.Tălpile însângerate urlă şi zvâgnesc puternit.Toţi muşchii se încordează.Mă strâng în braţe cuprinsă de nebunie.Aş vrea îmi înfig unghiile în pielea uscată şi să o trag jos.Agonia.Golul.Nimicul. Totul.Când îmi era frică erai ca o supradoză dulce de morfină. Alergai repede prin mine.Mă străbăteai.Mă încălzeai.Dar la fel ca orice drog efectul tău a trecut repede şi a rămas doar un gust amar.Nu eşti diferit de restul pastilelor pe care le iau.Nu eşti diferit deloc.La fel ca ele în loc să mă faci să mă simt bine mi-ai făcut mai mult rău.Totuşi spre deosebire de restul tu curgeai prin mine constant şi măcar îmi autosugeram că îmi era bine.Că datorită ţie îmi e mai bine.Dar până l-a urmă nu mai sunt dependentă de tine.Simt.Sunt trează după multe luni de amorţeală.Simt durerea.Nu mă mai poţi controla.Nu mai am nevoie de tine.Nu mai îmi e frică.Iubirea dintre noi a fost dulce exact ca o bomboană care mă aşteptam să fie umplută dar când am spart-o cu dinţii s-a întâmplat marea dezamăgire...era goală.Aşa că te-am îngropat şi pe tine şi pe ea.Rămâi aici pe veci.Ţi-am făcut propriul tău mormânt dar fără cruce.Nimeni nu va şti că eşti aici.Nimeni nu va şti că ai existat.Nimeni nu va mai şti de tine sau că ai însemnat atât de mult pentru cineva.Asta meriţi.Tu de mine însă nu ai avut atâta milă.M-ai lăsat aruncată,moartă.Dar acum...trăiesc...şi fără tine.Un fulger taie violent norii.Ploaia începe să cadă.Stropii se izbesc de mine.Îi simt pe fiecare în parte.Îmi spală corpul murdar şi învineţit.Mă las pe spate şi închi ochii.Vreau golul din mintea mea.Tu nu ai ce căuta aici!Aşa! Pleacă!Trag aerul umed şi rece puternic în plămâni.Mă doare.Mă sufoc.Dar sunt liberă.Ziua de mâine va veni cu sau fără noi doi.Nu o putem opri.

gust amar de mai

2009-05-06T13:50:00.000-07:00

Stă lângă geam şi priveşte în gol.Poate dacă l-ar deschide ar putea simţi razele calde ale soarelui pe piele.Dar de ce l-ar deschide.Dincolo de geam e lumea.Realitatea.Oamenii de care încearcă acum să se ascundă,să fugă.Vocile încearcă să pătrundă.Nu le aude şi asta e probabil bine.Soarele încearcă să o atingă.Îl ignoră.E mai.Asta înseamnă că vara e aproape.Multe amintiri îi invadează mintea goală acum câteva secunde.O clipă tresare.Pulsul se accelerează o stare de nelinişte pune stăpânire pe ea.Inima bate mai repede.Un val de căldură trece prin tot corpul ei slăbit şi o roşeaţă apare pe obrajii albi ca varul.Dar se calmează.Nu e el.Ce prostie cum ar putea fi el aici în apropierea ei.El e undeva acum unde nu trebuie să se ferească de soare,în braţele altcuiva sigur caută consolare pentru a se ascunde de amintiri dureroase.Ce curioşi sunt oamenii.Începe să zâmbească fals şi ironic.În gură simte gustul amar si rău lasat de vodka cu lămâie din noaptea trecută.Măcar atunci era fericită.O fericire falsă şi superficială.Dar nu tot fericire e şi asta?Până la urmă ce e fericirea.Orice ar fi e ceva ce se termină la fel de ciudat şi brusc cum începe.El o făcea fericită şi tot s-a terminat.Deci poate nu a fost fericire.A fost autosugestie sau ceva în genu.Închide ochii si se cutremură deodată.Pielea i se face de găină şi un fior rece ii coboară pe şirea spinării.Respiraţia lui pe pielea ei.Buzele lui lipindu-se de gâtul ei.Se prind de mâini.Se strâng în braţe.Mirosul de iarbă.E cald deşi plouă.Îi spune că nu o va lăsa singură.Aminiri... minciuni... scrum. Deschide ochii.Realitate. Aprinde ţigara şi trage din ea.O ustură buzele crăpate şi uscate.Realitate şi fericire falsă.Aia sigur nu a fost fericire cât timp unul dintre ei s-a prefăcut.Sau poate nu s-a prefăcut.Nu are de unde ştii.Oamenii sunt ciudaţi.Bănuiesc că acolo e frumuseţea.Nu ai siguranţa la nimic.Deci asta înseamnă că nu poţi avea încredere în nimeni?Ce vorbesc.Ce fericire?Ce realitate?El atunci părea real,părea că îi dă siguranţă,părea fericit.Şi totuşi.Din nou ce interesanţi suntem.Chiar şi după ce a rănit-o se gândea să îl primească înapoi.Căci el singur s-a târât înapoi şi a călcat peste orgoliu.Da.Te-aş fi putut primi înapoi.Aş fi vrut să te primesc înapoi.Îţi văd şi acum lacrimile.Dar până la urmă orgoliul meu e mai mare şi ipocrizia mea e mai perfectionată.Deci rămâi pe drumul pe care ţi l-ai ales.Cred că deasta suntem aici toţi să ne prostim dulce unul pe celălalt la nesfîrşit căci niciodată nu putem fi sinceri sau să îl credem pe cel de lângă noi 100%.Noi doi suntem scrum.Aşa că sting ţigara.Iau scrumul în palmă.Deschid geamul. Realitate. Suflu scrumul peste petalele florilor de pe pervaz. Zboară fericire falsă!căci eu prefer să rămân aici.